
Astfel
un copil olog a căpătat umblet, altul cu o tumoare canceroasă s-a
vindecat. Femei care erau stăpânite de duhuri rele s-au curăţat şi au
devenit normale. Pruncul nou-nascut murea şi după rugăciunile făcute la
Maica Domnului, a revenit la viaţă. Toţi creştinii, pe unde s-a făcut
procesiune cu această icoană, au rămas întăriţi în credinţa ortodoxă şi
mulţumiţi sufleteşte de această binecuvântare. Copiile acestei icoane,
au fost înmulţite cu binecuvântarea înalt Prea Sinţiei Sale Onufrie, şi
împărţite credincioşilor. Plânsul icoanei se repetă în răstimpuri, când
mai lungi şi când mai scurte. Astfel, din august 1997, nu s-au mai ivit
lacrimi pe icoană până în 13 decembrie acelaşi an. În dimineaţa acelei
zile s-a citit acest nou Acatist, iar seara a început să plângă. Parohul
a observat şi a dat de veste Ierarhului, care a venit a doua zi, după
slujbă şi a săvârşit un Te-Deum cu acatistul Maicii Domnului. În tot
timpul acesta au izvorât lacrimi. Amintirea ei se serbează la 25
septembrie. Dumnezeu să binecuvânteze cu harul Său pe toţi cei ce
cinstesc pe Maica Domnului şi i se roagă cu credinţă.