Se află în incinta mănăstirii de maici Sf. M. Mc. Gheorghe din eparhia Cernigovului, la 7 km de Kozelet.
A fost daruită mănăstirii în anul 1997 de către p. Heruvim din Cernigov. Prima minune făcută de icoană a fost îmbunătăţirea vieţii mănăstireşti, acordul unui preot de a sluji la mănăstire, sosirea unor surori-cântăreţe la cliros, începutul lucrărilor de construcţie.

Iată
ce i-a mărturisit maicii stareţe, egumenei Pelagheia, despre această
sfinţenie p. Heruvim: "Icoana a fost zugravită de maicile Mănăstirii
Leusinski cu binecuvantarea
scumpului părinte Ioan din Kronstadt în anul 1894. Însuşi părintele Ioan a sfinţit-o şi s-a rugat în faţa ei, numind-o Mântuitoarea Rusiei. Mai târziu (1897), cu icoana „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră", părintele Ioan l-a binecuvântat pentru rugăciune şi nevoinţa duhovnicească pe mireanul, iar ulterior ieroschimonahul Serafim (din Vâriţa), spunându-i: „Vei fi schimnic al Lavrei Alexandr Nevski. Roagă-te pentru mântuirea Rusiei înaintea acestei icoane". Şi i-a poruncit să repete nevoinţa Cuviosului Serafim din Sarov: să se roage Împărătesei Cerului ca Domnul să trimită pace ţării.

După
închiderea Lavrei părintele ieroschimonah Serafim şi-a luat
binecuvântare de la episcopul Grigore (ulterior Mitropolit al
Sankt-Petersburgului) să plece la tratament în Vâriţa, întrebându-l cum
să procedeze cu icoana. Episcopul Grigore i-a răspuns: „Dacă aţi
primit-o ca binecuvântare de la un sfânt, atunci trebuie s-o păstraţi".
Ieroschimonahul
din Vâriţa Serafim, în anul 1937, s-a rugat în faţa acestei icoane o
mie de zile şi nopţi, cerând de la Împărăteasa Cerului ca Domnul să
trimită pace Rusiei. Nenumărate minuni se arătau de la icoana Maicii
Domnului.
Odată
o familie - soţul cu soţia împreună cu copilul bolnav - a venit din
Sankt-Petersburg să se roage pentru sănătatea copilului. Însă când au
intrat la părintele Serafim, copilul era deja mort. Părinţii plângeau şi
îl rugau să le ajute. Sfinţia sa a înălţat rugăciuni către Maica
Domnului şi copilul a înviat. Vestea despre acest caz s-a răspândit
pretutindeni, iar slava icoanei creştea. Autorităţile au hotărât să
exproprieze icoana.
În
acest timp la p. Serafim a venit Lidia - fiica sa duhovnicească. El a
tuns-o în călugărie cu numele Varsonufia şi i-a încredinţat icoana
pentru păstrare.
„Întrebându-l
pe părintele Serafim, - povesteşte maica Varsonufia, - ce să fac cu
icoana cand va fi să mor, el mi-a raspuns: Nu te îngrijora, o vei da lui
Heruvim. Icoana se va afla la mănăstire. Ea va aparţine Sfântului Mare
Mucenic şi Purtător de Biruinţă Gheorghe".
După
ce în 1962 icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva
voastră" a fost adusă în Ucraina, înaintea ei, parcă primind ştafeta
rugăciunii, se roagă 1000 de nopţi schiegumena Alexandra, care cu puţin
timp înainte de moartea sa (+1978) a auzit de la icoana Împărătesei
Cerurilor vestea despre sfârşitul său de Ziua Îngerului Păzitor.
Acatistul
s-a scris într-un mod minunat. Maica stareţă Pelagheia nu a găsit pe
nimeni pentru acest lucru şi într-o zi, pe neaşteptate, în gând i s-au
aranjat un şir de cuvinte - ea le-a scris. Aşa a apărut primul condac.
„Poate va ieşi şi icosul?"- s-a gândit şi imediat a notat şi icosul. Şi
astfel rând pe rând s-a compus jumătate de acatist de parcă era dictat
de sus. La un moment dat maica s-a îndoit şi călăuzirea cerească a
dispărut. Până la urmă a reuşit, totuşi, să finiseze Acatistul.
Stăpânul
Antonie, mitropolitul de Cernigov şi Nejinsk a binecuvântat ca
Acatistul să fie citit în faţa Sfintei Icoane. Primul altar din lume cu
acest hram este altarul din stânga al Bisericii Sf. M. Mc. Gheorghe.
Icoana se sărbătoreşte în ziua Laudei Maicii Domnului.
+ + +
Icoana "Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră" există mai mult de o sută de ani, însă puţini sunt cei ce o cunosc. A bătut ceasul şi Ea ni s-a descoperit anume acum când lumea se afla pe muchia prăpastiei, când e bântuită de războaie, cataclisme, boli incurabile, când se introduc pretutindeni înspăimântătoarele coduri, - anume în acest ceas Împărăteasa Cerurilor ni s-a înfaţişat în chipul Mângâierii şi Întăririi: „Nu te teme, turmă mică! Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră."