.jpg)
 |
| Icoana de la Nicula |
Se împlinesc în această vreme 310 ani de cînd Icoana Maicii Domnului de la Nicula a lăcrimat între 15 februarie şi 12 martie a anului 1699. Această sfîntă icoană a fost pictată de preotul Luca din Iclod la 1681. El se îndeletnicea cu acest meşteşug, dar şi cu zugrăvirea de biserici, fiind recunoscut şi repertoriat între maeştrii secolului al XVIII-lea.Prima lucrare despre această icoană a fost scrisă în limba latină în anul 1736 (Historia Thaumaturgae Vrginis Claudiopolitanae). La scrierea acestei istorii a luat parte şi un nobil român din Făgăraş cu numele Mărginean Iosif (Iosefus Merdzinai nobilis Valachus de terra Fogarach). Aşezată în biserica parohială din Nicula, icoana a fost admirată şi cinstită cu evlavie şi smerenie de locuitorii satului, în scurtă vreme fiind cercetată şi de locuitorii din satele vecine, care se minunau de frumuseţea ei, la care se închinau şi care le insufla mare credinţă şi dragoste.
După anul 1683, austriecii, sub împăratul Leopold I, au ocupat Principatul Transilvaniei, iar reprezentanţii acestuia au semnat o declaraţie de supunere şi fidelitate faţă de împărat. Ocupînd Transilvania cu armata imperială, un regiment de cavalerie “Hohenzollern” era încartiruit în Gherla, iar un altul în Dej, unde se afla şi prefectura militară. În data de 15 februarie 1699, un grup de ofiţeri şi soldaţi, făcînd parte din regimentul care staţiona în Gherla şi care erau de religie catolică, s-au dus în satul Nicula, dorind să vadă o biserică românească ortodoxă. De menţionat că, în acel an, 15 februarie cădea într-o duminică. Intrînd în biserică s-au minunat de frumuseţea şi podoabele aflate acolo, fiind atraşi în mod deosebit de frumuseţea icoanei Maicii Domnului cu Pruncul. Apropiindu-se de aceasta şi cercetînd-o cu mare atenţie, spre marea lor uimire, au observat că din ochii Maicii Domnului curgeau lacrimi adevărate. Surprinşi de această minune, au anunţat imediat pe preot, pe “popa Mihaiu”, cum îi ziceau niculenii. Preotul Mihaiu, care avea în jur de 60 de ani, fiind şi el surprins de cele aflate, aleargă însoţit de ofiţeri şi de cîţiva săteni şi, intrînd în biserică şi uitîndu-se cu mare atenţie la icoană, văzu cu mare uimire că, într-adevăr, icoana lăcrima. Cîteva femei din sat, care erau şi ele prezente la această minune, ştergeau cu năfrămile lor lacrimile care se prelingeau din ochii Maicii Domnului şi care nu încetau. Vestea acestei minuni s-a răspîndit cu “iuţeala fulgerului” în tot satul şi apoi în satele din jur. La auzul acestei veşti nemaipomenite, credincioşii alergau spre biserică să vadă cu ochii lor minunea. Biserica era plină zilnic de credincioşii veniţi din toate părţile, bătrîni, femei, copii, tineri, toţi dornici să vadă minunea lăcrimării Maicii Domnului din biserica de la Nicula. După două săptămîni de la începerea lăcrimării icoanei, cînd nimeni nu mai punea la îndoială acest fapt, a venit la Nicula pentru a se convinge şi groful Sigismund Corniş (Cornea), din Benediug - azi satul Mănăstirea de lîngă Dej - împreună cu Ioan Vaner, comandantul garnizoanei Dej şi căpitanul Gontz Ruszkay. Ei au cercetat cu mare atenţie icoana pentru a se convinge de adevăr şi pentru se înlătura orice suspiciune. După ce s-au convins că din ochii Maicii Domnului se prelingeau lacrimi adevărate, au încheiat un proces verbal despre acea întîmplare, pe care l-au întărit cu jurămînt din partea lor şi apoi l-au semnat.
Pentru ca această minune să fie oficial dovedită şi pe cale bisericească, Sigismund Corniş a cerut ca la faţa locului să meargă o comisie formată din clerici. Astfel a fost formată o comisie de trei preoţi iezuiţi, cunoscători ai dreptului bisericesc şi teologic. Preşedintele comisiei a fost Pavel Ladislau Barany, parohul bisericii catolice din Alba-Iulia, iar ceilalţi doi au fost Sigismund Vizkeleti şi Ştefan Csete, preoţi iezuiţi din Cluj. Aceştia s-au deplasat la Nicula şi la Benediug, unde între timp icoana a fost dusă de Sigismund Corniş la castelul său, şi au întocmit un proces-verbal, însoţit de tot felul de dovezi cu privire la adeverirea acestei minuni. Printre aceste dovezi au fost şi declaraţiile, date sub prestare de jurămînt, a 27 de martori, care au văzut cu ochii lor lăcrimarea icoanei.
În zilele noastre, începînd de la Bunavestire a Maicii Domnului (25 martie) şi pînă la Înălţarea Sf. Cruci (14 septembrie), ba chiar şi pînă la Sf. Argangheli, pelerinajele la Sf. Mănăstire Nicula sînt neîntrerupte. Cel mai mare pelerinaj însă este cel de la 15 august la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care este şi hramul mănăstirii. La această sărbătoare vin în pelerinaj zeci şi sute de mii de credincioşi din toată Transilvania şi din celelalte ţinuturi ale ţării.
