.jpg)
În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul
Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către
iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul
plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar
inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des
întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume
pentru Fiul.
Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.
Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.
Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele
ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari
şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe
pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu
Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi
totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei
biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi
poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei
este întotdeauna acoperit cu totul.
Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe
firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o
frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin
sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate
duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.
Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care
îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de
voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte
binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după
cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl
ţine în braţe este mai mare decât ea.
