Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea" (Icoana Tselitelnitsa)

O copie a Icoanei Tselitelnissa a Maicii Domnului, ea însăşi făcătoare de minuni, se află la Moscova, în mânăstirea Alexeev
Minunea care a inspirat zugrăvirea acestei Icoane a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului, în cartea sa referitoare la o serie de Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, „Ploaie pe lână".    Este vorba de o vindecare neaşteptată a unui preot rus, din sec. XVIII. Preotul Vincent Bulveneskii, slujitor în biserica Navarninsk, se ruga întotdeauna la Icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din biserică, spunând următoarea rugăciune:„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtt pe Hristos şi laptele care L-a hrănit pe Mântuitorul nostru, Domnul Dumnezeu!"
În afară de aceasta, preotul Vincent avea o evlavie deosebită pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Într-o vreme, el s-a îmbolnăvit grav la limbă. Nu numai că nu mai putea sluji, ci avea dureri îngrozitoare, zăcând la pat, aproape de a-şi pierde minţile datorită suferinţei. Acum nu se mai putea ruga în biserică, dar se închina cu rugăciunea obişnuită, către Dumnezeu şi Maica Domnului, în patul său.
La sfârşitul unei rugi fierbinţi, a văzut că la capul patului său a apărut un tânăr foarte frumos. A înţeles îndată că e îngerul său păzitor. Acela l-a privit cu milă neţărmuită şi cu dragoste, chemând-o el însuşi pe Maica Domnului, să-l vindece pe bolnav. Atunci în camera preotului a intrat chiar Împărăteasa îngerilor, care l-a tămăduit.
Ridicându-se complet vindecat, preotul a mers îndată la biserică, slujind din nou. Enoriaşii săi, care îi cunoşteau situaţia, au fost mai mult decât uimiţi să-l audă cântând.
Se pare însă că minunea aceasta nu este unică, pentru că Icoana cu numele „Vindecătoarea" („Tselitelnissa", „The Healer") era cunoscută dinainte, cu aceeaşi reprezentare a unui bolnav, pe patul suferinţei, lângă care a venit Maica Domnului, alinându-i suferinţa.
Cea mai veche Icoană „Vindecătoarea", cunoscută, datează din sec. IV, aflându-se în biserica Tsilkan (Kartali – Georgia), din timpul Sfintei Nina, cea asemenea cu Apostolii.
 
.