Biserica „Maica Precista" din Ploiești adăpostește o icoană făcătoare de minuni. La
icoană s-au rugat, de-a lungul timpului, personalități importante precum
Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, actorul Toma Caragiu, istoricul
Nicolae Iorga.
Minunile înfăptuite de-a lungul anilor în micuța biserică din Ploiești
au avut un ecou la fel de discret ca și faima icoanei în care Maica
Domnului este reprezentată cu trei mâini. Cu toate acestea, orice
credincios știe că, aici, rugăciunile lui sunt ascultate.
Icoana este realizată dintr-o combinaţie de aur şi argint, iar cea de-a
treia mână apare în colţul din dreapta jos al icoanei. „Ferecătura este
din anul 1805 și, se pare, icoana de dedesubt este mult mai veche. Este
o valoare a întregului neam românesc", ne-a mai spus părintele Ștefan
Mușat.
Legendele referitoare la icoană adâncesc aura de mister. Se spune că
artizanul ei a făcut-o cu trei mâini pentru a-i proteja pe cât mai mulți
credincioși cu puterea ei sau că pictorul a visat că mâna i-a fost
retezată în război și, sub impresia unui sentiment foarte puternic, a
pus o mână în plus în tablou, pentru a nu rămâne niciodată fără ea.